Volkswagen a spionat în anii ’80 activiști sindicali din Brazilia pentru dictatura militară aflată la putere

Volkswagen a spionat în anii '80 activiști sindicali din Brazilia pentru dictatura militară aflată la putere
Publicat: 05/09/2014, 19:42
Actualizat: 06/04/2019, 16:17

Compania a monitorizat proprii angajați și lideri sindicali importanți. Una dintre persoanele supravegheate a fost Luiz Inacio Lula da Silva, care a devenit ulterior președinte al Braziliei în perioada 2003-2010 și care continuă să fie unul dintre cei mai influenți politicieni ai țării.

Documentele au fost descoperite recent în arhiva guvernamentală, de o „comisie a adevărului” care, la cererea actualului președinte, Dilma Rousseff, investighează abuzurile care au avut loc în perioada regimului militar din 1964-1985.

Reuters a relatat luna trecută că această comisie a descoperit dovezi că zeci de companii, între care Volkswagen și alți producători auto, au ajutat regimul militar să identifice activiștii sindicali, în anii ”80, pentru a suprima tulburările sociale.

Potrivit comisiei, au fost descoperite 20 de pagini de documente confidențiale furnizate de VW autorităților braziliene în perioada 1983-1984, care reprezintă cele mai clare dovezi că unele companii au oferit informații privind activitățile sindicale.

Prin aceste documente VW a dat informații referitoare la peste 12 ședințe de sindicat care au avut loc în regiunea Sao Paolo, despre planurile de grevă și cereri pentru salarii mai mari și condiții mai bune de muncă.

Compania a furnizat numele angajaților VW care au participat la astfel de reuniuni și, în cel puțin două cazuri, mărcile de vehicule prezente și numerele de înmatriculare ale acestora.

Astfel de informații a u fost folosite de poliție pentru a monitoriza, hărțui și reține activiști sindicali, în speranța descurajării unor eventuale proteste, a declarat Sebastiao Neto, membru în comisia care investighează cazurile.

„Aceste documente arată extrem de clar cum companiile au așteptat de la guvern să le ajute să rezolve problemele cu angajații”, a spus Neto.

Procurori brazilieni au declarat că unele companii riscă procese civile sau cereri pentru despăgubiri, dacă se va dovedi că au contribuit la încălcarea drepturilor omului, în timpul dictaturii militare.

Alții se îndoiesc că dovezile sunt suficient de solide pentru un proces, dar consideră că valoarea investigației constă în expunerea abuzurilor care au avut loc în Brazilia, în prezent o democrație stabilă și o putere economică, astfel încât astfel de greșeli să nu se mai repete.

În urma informațiilor, VW a reiterat un angajament exprimat acum o lună, de a investiga toate indiciile că angajați ai companiei au furnizat informații autorităților militare de la acea vreme.

Volkswagen este una dintre cele 19 companii braziliene și străine care au participat în mod regulat la întâlniri cu oficiali militari și ai poliției, în Paraiba River Valley, o zonă industrială aflată la circa 55 de kilometri de Sao Paulo. Întâlnirile au început în iulie 1983, pe fondul creșterii tulburărilor sociale în regiune. La acele întâlniri, companiile făceau schimburi de informații în legătură cu viitoarele greve și despre concedieri masive.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării